Rulouri cu cartofi și ciuperci – Gustoase și sățioase, le vei face tot mai des

Ingrediente:

  • 550 g făină
  • 250 ml apă fiartă
  • 4-5 cartofi
  • 1 lingură zahăr
  • sare
  • 250 g ciuperci
  • 3-4 cepe
  • usturoi
  • 1 morcov
  • 1 ou
  • 1 linguriță drojdie
  • 50 g unt
  • ulei

Mod de preparare:

1. Pentru început, punem cartofii la fiert, pe urmă îi facem piure.

2. Într-un bol, turnăm apa caldă. Adăugăm drojdia, zahărul, sarea și amestecăm bine.

3. Adăugăm piureul de cartofi, untul, făina și amestecăm până obținem un aluat moale și omogen.

4. Lăsăm aluatul la crescut.

5. Pentru umplutură, amestecăm ciupercile tăiate mărunt cu morcovul dat prin răzătoare. Adăugăm ceapa tocată, usturoiul zdrobit și amestecăm bine.

6. Turnăm amestecul într-o tigaie cu ulei încins. Gătim la foc mic câteva minute.

7. Întindem aluatul într-o foaie subțire. Așezăm umplutura și formăm o ruladă. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem rulouri mici de 5-7 cm.

8. Așezăm rulourile pe o tavă acoperită cu hârtie de copt. Tapetăm cu un ou bătut și coacem la temperatura de 200 de grade, timp de 20 de minute.

Poftă bună!

Loading...